Despre proiect

Unul din cele mai importante domenii ale economiei moderne îl constituie comerþul, el devenind elementul principal al economiei de piaþã. Cunoaºterea acestui domeniu, interpretarea fenomenelor care stau la baza actelor de schimb, conturarea proceselor manageriale specifice ridicã probleme deosebit de complexe pentru a cãror rezolvare sunt necesare cunoºtinþe ºi analize ºtiinþifice de amploare, în cadrul cãrora trebuie apelat atât la vastul instrumentar teoretic, oferit de disciplinele de specialitate, cât ºi la experienþa practicã acumulatã de-a lungul veacurilor, comerþul reprezentând una din cele mai vechi îndeletniciri omeneºti.

Noþiunea de comerþ are un conþinut complex, determinând o funcþie economicã, ce constã în a cumpãra materii prime sau produse pentru a le revinde în acelaºi stadiu fizic, dar în condiþii convenabile consumatorilor (locul, timpul, cantitãþile, sortimentul ºi preþul).

În acelaºi timp, aceeaºi noþiune defineºte profesiunea unui corp de agenþi economici care acþioneazã în cadrul pieþei, asigurând actele de schimb.

Sub aspect juridic, noþiunea de comerþ defineºte transferul titlurilor de proprietate asupra materialelor sau serviciilor, precum ºi prestaþiile de servicii realizate între diferitele stadii ale producþiei sau obiect între producãtor ºi consumator, care, de asemenea, se considerã cã reprezintã acte de comerþ.

1.  

   1. O succintã abordare istoricã

Privitã în contextul sãu istoric, se remarcã faptul cã prezenþa comerþului s-a fãcut necesarã încã din momentul în care oamenii au început sã comunice între ei. Dacã la început, primii oameni se mulþumeau cu puþine lucruri ºi se strãduiau sã-ºi producã tot ceea ce le era necesar, pe mãsura dezvoltãrii civilizaþiei, nevoile lor au crescut ºi nu au mai putut fi satisfãcute decât prin schimb, creându-se adevãrate curente ºi cãutãri reciproce. Aceste curente au cunoscut o dezvoltare continuã, ajungând ca în final sã fie soluþionate prin comerþ, produsele excedentare într-o familie, colectivitate sau regiune având nevoie de un întreprinzãtor care sã le caute debuºee într-o altã zonã sau colectivitate, unde ele erau deficitare.

Schimburile care se efectuau la început direct, adicã produs contra produs, constituiau aºa-zisul "troc".

Pentru ca acest troc sã se poatã efectua, era necesar ca trebuinþele sau dorinþele celor interesaþi sã coincidã, iar produsele ce urmau a fi schimbate sã fie divizibile, sau sã aibã valoare sensibil egalã.

Schimbul a fost mult mai simplu când s-a trecut la folosirea unei mãrfi intermediare, numitã monedã.

Trocul s-a descompus atunci în douã operaþiuni: vânzare ºi cumpãrare. Din acest moment a început adevãratul comerþ.

Analizând evoluþia în timp a schimbului, specialiºtii în teorie comercialã subliniazã faptul cã se poate vorbi de o adevãratã civilizaþie comercialã, a cãrei începuturi trebuie cãutate într-un trecut de peste 4000 de ani.

Astfel, China, Mesopotamia, Europa de Nord, fãceau încã de pe atunci comerþ la scarã internaþionalã. Mai multe popoare mediteraneene: cretanii, fenicienii, etc. au fost de asemenea mari navigatori ºi negustori. Mai târziu, grecii ºi apoi romanii au constituit veritabile imperii comerciale, profitând de îmbunãtãþirea transporturilor terestre ºi marine, de crearea ºi perfecþionarea continuã a sistemelor monetare, de dezvoltarea schimburilor ºi a economiei artizanale.

A urmat apoi pentru Europa, epoca invaziilor barbare ºi musulmane, care au stimulat apariþia unei economii "domeniale", o economie închisã, în cadrul cãreia, fiecare senior din Europa feudalã producea tot ceea ce era necesar asigurãrii unei vieþi foarte aspre.

Începând din secolul al XI-lea se poate vorbi însã de o adevãratã "revoluþie comercialã", creându-se treptat centre puternice de producþie ºi de consum. Astfel, se poate vorbi de existenþa a doi poli ai comerþului european: zonele mediteraneene ºi cele de la Marea Nordului, care au creat între ele o zonã comercialã ce cuprindea Anglia, Flandra, Champagne, þãrile de pe Rin ºi Mosella.